Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, tradus in Spania

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, aparut in colectia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat in acest an la Editiones del Subsuelo (http://edicionesdelsubsuelo.com/) din Spania, in traducerea lui Joaquín Garrigós.

Lansarea editiei in limba spaniola va avea loc in cadrul Tirgului de Carte LIBER de la Madrid, ce se va desfasura in perioada mai-iunie 2014.

Ordinea, cu o prefata de Ion Simut, este povestea-parabola a unui personaj mesianic care descopera ca inainte de Cuvint a fost Ordinea, „intimplare” care este pe punctul de a schimba destinul unei societatii... Romanul lui Alexandru Ecovoiu, extrem de incitant, urmareste destinul lui Filip, tinar a carui obsesie pentru ordine, transformata intr-un surprinzator nijloc de a obtine putere, va duce la „construirea” unei uriase dezordini, cu efecte dintre cele mai neasteptate.

„Romanul lui Alexandru Ecovoiu, Ordinea, este o carte a timpului nostru. Scriind despre Virto, autorul spune adevaruri mai putin convenabile despre Romania tranzitiei. Este o carte care te pune pe ginduri si pe care – indiferent daca ii impartasesti sau nu ideile – o citesti cu sufletul la gura pina la ultima fila.” (Tudorel Urian, Romania literara)

Alexandru Ecovoiu (n. 1943) a debutat in anii ’80, iar in atentia publicului si a criticii literare a intrat cu adevarat in 1995, odata cu aparitia romanului Saludos (Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 1996; nominalizat la Premiul „LiterArt –XXI”, SUA, 1997; Premiul revistei Observator, München, 1998). Romanul a fost tradus in limbile germana, franceza, spaniola si sirba.
Confirmarea talentului sau a venit in anul 1997, cind a fost publicat romanul Statiunea (Premiul Academiei Romane). In 2001 publica volumul Cei trei copii-Mozart (nominalizat la Premiul ASPRO), tradus in limbile spaniola si germana (Die drei Mozart-Kinder, aparut in doua editii la Verlag), iar in 2002 romanul Sigma (Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti).
De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut Saludos (2004, editia a III-a), Ordinea (2005), Sigma (2005, editia a II-a), Statiunea (2007, editia a II-a), Cei trei copii-Mozart (2008, editia a II-a) si Dupa Sodoma (2012, premiul „Cel mai bun scriitor al anului 2012”, acordat de USR si premiul „Cartea Anului”, categoria Proza, acordat de Filiala Bucuresti a USR).

Fii şi părinţi

George NEAGOE scrie în revista Apostrof (nr 6 / 2013), într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012):

[...] Primul punct forte al cărţii constă în relatarea evenimentelor ca şi cum ar legitima normalitatea. Nimeni nu-şi bate capul să priceapă sexualitatea. Toţi o execută dezinhibat, pentru întreţinere, ca alergatul prin parc. Morala utilitară – funcţionarea, la parametri optimi, a micuţei suburbii – porneşte de la depăşirea tabuurilor. Absenţa conştiinţei păcatului îi determină pe localnici să proclame, neoficial, hedonismul ca unică modalitate de convieţuire."

Pentru a citi întreaga cronica, accesaţi următorul link:
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2075 

Între Scylla şi Charibda

Maria NIŢU, în Revista Orizont, nr. 4 (aprilie) din 2013, într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012), spune:

[...] Structural, nu aderă la vreun manifest artistic de grup, iar prin fizionomia literară singulară nu e încadrabil în vreo parcelă distinctă din istoria literaturii române. Cu toate acestea, e tradus şi apreciat în străinătate, prezent cu proză în reviste literare şi antologii, invitat pentru lecturi publice în Austria, Germania, Franţa, Spania etc.”

Pentru a citi întreaga cronică, accesaţi următorul link:

http://www.revistaorizont.ro/arhiva/aprilie2013.pdf

(pag.27)

Alexandru Ecovoiu sau eseismul bine ficţionat

 

Irina PETRAŞ scrie în Revista Steaua (nr. 3-4 / 2013), într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012):

"[...] Aş mai spune doar că Alexandru Ecovoiu, un maestru încă insuficient citit al prozei contemporane, îşi este sieşi un Salieri. Important e că, până la urmă, Mozart-ul îi supravieţuieşte."

Pentru a citi întreaga cronică, accesaţi următorul link:
http://www.revisteaua.ro/core/numere/2013/Steaua%203-4%202013.pdf
(pag. 37)

Premiul Cel mai bun scriitor al anului 2012, acordat de Clubul de proză al USR

Tudorel Urian despre După Sodoma

"La fel ca unul dintre romanele precedente ale lui Alexandru Ecovoiu, Sigma (acesta însă cu o altă problematică), După Sodoma are un mare potenţial de dezbatere. El scoate în evidenţă una dintre feţele cele mai controversate ale lumii contemporane, iar problematica sa atinge în egală măsură (aşa cum protagonistul o face, la propriu, în cadrul poveştii) ambele maluri ale Atlanticului. Mă tem însă că nici acest roman, atât de problematic, nu va stârni în societatea românească dezbaterea atât de necesară şi că, la fel ca celelalte cărţi ale lui Alexandru Ecovoiu, va beneficia doar de un succes internaţional.

Dincolo de calităţile lor estetice şi de povestea în sine, romanele din ultima vreme ale lui Alexandru Ecovoiu au o calitate mai rar întâlnită la proză: aceea că îndeamnă la meditaţie, dau de gândit, te obligă să te poziţionezi şi să iei atitudine, în contextul foarte complicat al lumii contemporane. Prin aceasta romancierul român se află într-o companie foarte selectă, chiar în contextul mai larg, al scrisului european.

Alexandru Ecovoiu este unul dintre prozatorii foarte originali şi valoroşi ai acestui început de mileniu. Privit cu mefienţă superioară sau de-a dreptul ignorat de unii critici literari autohtoni, în vreme ce cărţile sale sunt traduse în tot mai multe limbi, acest autor are deja o operă care ar trebui analizată cu mult mai multă atenţie de cei care se ocupă de diversele clasificări şi ierarhii ale literaturii române. S-a vorbit în urmă cu câţiva ani despre nevoia revizuirilor în literatura română. Acum confuzia de valori mi se pare atât de mare încât s-ar impune măcar efortul unei organizări. În ambele situaţii astfel de demersuri ar trebui să aşeze la locul cuvenit şi opera foarte originală a lui Alexandru Ecovoiu."

Tudorel URIAN (Revista Acolada nr. 6, iunie 2012) 

http://www.editurapleiade.eu/images/static/files/6_2012.pdf

Barbu Cioculescu despre După Sodoma

Scris cu vigoare [...], romanul dlui Ecovoiu adevereşte pofta de reînnoire a unui prozator ce-şi îmbogăţeşte registrul cu fiecare nouă expediţie.

[...]

Din problematica de copioasă materie a cărţii – şi de anume pitoresc – a sfârşitului lumii încolţeşte însă o alta, de acută actualitate, aceea a libertăţii fără hotare. Aici aflăm sursa tuturor eşecurilor băgăciosului Thomas, a cumulului de dezastre pe care o astfel de cale le produce fără greş. Un duh al tuturor lucrurilor, hybrisul, se răzbună – de la tragedia antică elină, încoace. Ispăşirea la care, în final, este chemat Thomas cel liber, implică pocăirea vikingului, dobândirea acelei maturităţi de care, inconştient, în zvâcnirile ultimei tinereţi, Thomas se temea mai mult. Pentru că moartea cotidiană poate fi un peisaj dezolant, după Sodoma. În măsura în care ceva mai urmează.

Barbu CIOCULESCU

(Revista Acolada nr. 9, septembrie 2012)

http://www.editurapleiade.eu/images/static/files/9_2012.pdf

O reacţie critică la După Sodoma

Alexandru Ecovoiu, "un inovator în ceea ce priveşte tematica, dar şi în discursul narativ şi în strategiile romaneşti";

"Egal cu sine, Alexandru Ecovoiu îşi rafinează şi în acest roman stilul său direct, cu propoziţii scurte şi percutante, devenit o marcă de autor în proza contemporană autohtonă. Fără să fie un moralist, fără implicaţii filosofico-religioase, scriitorul ştie să propună cititorilor săi parabole care se închid perfect şi au ca reper tema damnaţiunii intersectată cu aceea a ispăşirii." 

Victoria ANGHELESCU (joi, 06 sept. 2012, pe cotidianul.ro)

http://www.cotidianul.ro/angoase-contemporane-strategii-erotice-nenea-iancu-si-harap-alb-193491/ 

 

READ AN EXCERPT from SIGMA translated by Alistair Ian Blyth

Alexandru Ecovoiu (b. 1943) made his literary debut in the 1980s, but spectacularly came to public and critical awareness in 1995, with the publication of his novel Saludos (Romanian Writers’ Union Prize, 1996 ; nominated for the LiterArt – XXI Prize, USA, 1997 ; Observator (Observer) review Prize, 1998). Further confirmation of his talent came in 1997, when he published his novel The Resort, which was awarded the Prize of the Romanian Academy. In 2001, he published a collection of short stories entitled The Three Mozart Children (nominated for the ASPRO Prize), and in 2002 the novel Sigma (Prize of the Bucharest Writers’ Association). Polirom has published his Saludos (3rd edition, 2004), Order (2005), Sigma (2nd edition, 2007), and The Resort (2nd edition, 2007). The Three Mozart Children has been published in German translation (Die drei Mozart-Kinder, two editions, Radu Bărbulescu Verlag), and in Spanish. A number of the short stories from the collection have been published in translation in prestigious literary magazines in Spain, Mexico, Columbia, and Holland.

SIGMA 

Novel, "Fiction LTD" series, 2005 (2nd edition), 416 pages Copyright: Alexandru Ecovoiu Translation rights sold to: All rights available

Book presentation

In Sigma, Alexandru Ecovoiu tackles a “risqué” subject, namely religious dogma – the major subject of universal literature. The fictional “conspiracy” has as its nucleus the Mentor, who makes an attempt upon the New Testament story of Jesus. With the conditioned and circumspect assistance of the Calligrapher and on the basis of the existence of a pair of twins (the two Jesuses), he constructs an anti-myth according to which the Saviour of the Christian religion did not die upon the cross. Without denying the crucifixion, the author nevertheless constructs, through the Mentor, a history parallel to that consecrated by Christianity, one that is, of course, daring in equal measure. Thus, the crucifixion of Jesus, as we discover on reading the “gospel” according to Ecovoiu, did not lead to His death, nor consequently to His resurrection. On the contrary, Jesus died much later, from gangrene caused by the wounds of crucifixion. This story, of course, takes a different turn from that commonly known : history is transformed at the very limits of sin, since following this unconsummated crucifixion, it is not Jesus, but rather His brother Thomas, who appears to the disciples. The entire story is as spectacular as it is heretical, in the full sense of the word. Its texture is interwoven with the pseudo-autobiography of the contemporary author, who, throughout the narrative, constantly discusses the subject of his novel with other personages : an Orthodox priest, an atheist and émigré friend (Hardmuth), and a lover reduced to the status of object for the satisfaction of carnal lusts (Icsa). In this way, a framework is created which gives the story stability, and ensures an explicatory basis that provides a guide to the reader.

READ AN EXCERPT from SIGMA translated by Alistair Ian Blyth :

http://www.romanianwriters.ro/book.php?id=21&show=excerpt 

 

Cartile mele la Editura Polirom

http://www.polirom.ro/catalog/autori/ecovoiu-alexandru/

DUPĂ SODOMA. Lansare la Bookfest 2012

• Duminică, 3 iunie
• ora 13.00: Lansarea romanului DUPĂ SODOMA de Alexandru Ecovoiu

La eveniment va fi prezent si Alexandru Ecovoiu.

Prezintă: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş, Bogdan Suceavă, Tudorel Urian

Moderator: Bianca Burţa-Cernat

O scurtă prezentare a cărţii:

Dupa o tinerete libertina si aventuroasa, Thomas, profesor de etica in Copenhaga, incepe sa fie preocupat de descendenta sa. Donator, cindva, pentru o clinica specializata in fecundari in vitro, vrea sa-si vada copiii —unii, poate, deja tineri adulti. Identitatea lor, ascunsa in memoria calculatoarelor clinicii, nu poate ramine la nesfirsit o taina pentru Thomas, care porneste sa-i caute. Pe fundalul ratacirilor eroului intr-o lume care, prizoniera a sexului si placerii, ar avea nevoie de un nou potop purificator, romanul ne vorbeste despre identitatea profunda a individului, realitatea cuplului si sensul sexualitatii.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/dupa-sodoma-4579/detalii.html

"Despre Sigma"

Din prefata lui Tudorel Urian:	In Sigma, Ecovoiu abordeaza o tema „riscanta”, anume doctrina religioasa – tema majora a literaturii universale, insa una mai putin intilnita in literatura romana. „Complotul” fictional il are drept nucleu pe Mentor, care atenteaza la mitul nou-testamentar privindu-l pe Iisus construind, cu ajutorul (conditionat si circumspect al) Caligrafului si in baza existentei unui cuplu de gemeni instrumentalizati (cei doi Iisusi) antimitul potrivit caruia el nu ar fi murit pe cruce, reinviind ulterior, ci ar fi raposat mai tirziu, in urma cangrenei provocate de rani. In consecinta, ucenicilor le-ar fi aparut fratele lui Iisus, Toma. Toata aceasta poveste, in egala masura spectaculoasa si curajoasa, este intretesuta in canavaua pseudoautobiografiei autorului contemporan, ce-si discuta tema romanesca cu alte personaje: un preot ortodox, un prieten ateu si apatrid (Hardmut) si o iubita redusa la rolul de obiect de satisfacere a dorintelor carnale (Icsa).
Ciprian MACESARU, 6 octombrie 2006, Sapte Seri Sigma e o carte incomoda pentru multi. Sint in ea citeva probleme legate de textele biblice pe care nu le-a mai ridicat nimeni pina acum. De exemplu, se spune in roman, nu Iuda l-a tradat pe Isus, ci Ioan, cel mai iubit dintre apostoli, cel care, nu-i asa, la Cina cea de taina a stat cu capul pe pieptul Mintuitorului. Si pentru a intelege de ce multi nu vor sa vorbeasca despre Sigma, iata un alt lucru socant care reiese din carte: Textele biblice spun ca Isus a fost coborit de pe cruce la sfirsitul zilei, dar asta inseamna ca el nu a putut fi inmormintat atunci, fiindca se intra in Sabath si, prin urmare, nici un evreu nu mai avea voie sa faca nimic – in caz contrar era omorit cu pietre. Isus nu a inviat, caci nu murise. A murit tot in urma rastignirii, dar peste un timp, din motive temeinic argumentate in roman. Eu zic sa va faceti curaj, sa cititi cartea si-apoi mai vorbim.

"Despre Staţiunea"

Andrei PERUTIU, iulie 2007, in Le Monde diplomatique

Nu e o carte cu cheie – incercarea de a gasi asemanari cu regimul totalitar din Romania complica inutil lectura. Dictatura din acest roman e opera imaginatiei autorului, iar Statiunea nu exista decit pe o harta a lumii desenata de dl Ecovoiu insusi si pare rezultatul incercarii sale de a construi un altfel de regim totalitar decit cele pantentate politic in Europa de Est si nu numai. Dictatura pe care ne-o propune dl Ecovoiu e a unor persoane cultivate, intelectuali fini, care stiu sa argumenteze aparent rezonabil de ce trebuie pastrata sau cistigata puterea prin forta. In romanul sau vorbesc si se confrunta Magistratul, Actorul, Filozoful si, nu in ultimul rind, Romancierul, intr-o impletire de voci care povestesc pe rind si nuantat despre ceea ce se intimpla in Statiunea dominata de Magistrat si, mai ales de garzile sale de corp, al caror sef va prelua puterea dupa revolta devastatoare impotriva dictaturii. Romanul are simplitatea utopiilor negative si, daca ar fi sa-i cautam precursori dlui Ecovoiu, n-ar avea rost sa ne oprim la Orwell, cu 1984 sau Huxley, cel din Minunata lume noua, ci ar trebui sa ne intoarcem, in spirit, la Candide al lui Voltaire, iar, in stil, la prozatorii sud-americani ai deceniului al saselea din secolul trecut, cu un discret lifting postmodernist.

Bogdan CRETU, 5 septembrie 2007, in Adevarul literar si artistic

Poate ma hazardez, dar eu unul cred ca romanul Statiunea calca timid pe urmele parabolelor poetice ale lui Junger: virtuozitatea stilistica, ambiguitatea obtinuta cu mijloace poetice il recomanda pentru o astfel de comparatie. Alexandru Ecovoiu isi construieste insa parabola apelind la tehnici narative sofisticate, polifonice. Mai mult decit atit, postmodernismul nu-i da pace si dubleaza romanul de un jurnal al scrierii acestuia: cititorul observa nu numai reprezentatia, ci si making of-ul acesteia. Dupa un prim calup cuminte, pe care il putem cu usurinta pune pe seama unui narator omniscient, care nu se implica in naratiune, structura se va baza pe confruntarea unor perspective divergente, cele ale protagonistilor: Magistratul, Filosoful, Romancierul, Actorul, Eroul, Eremitul isi aduc contributia la creionarea unei lumi care nu difera prin nimic de cea proprie oricarei antiutopii autentice. De buna credinta, tinzi initial sa acorzi credit acelei instante narative care prezinta, sec, coordonatele acestui spatiu specific si care ar trebui sa functioneze ca un arbitru al acestor voci care nu interpreteaza, clar, aceeasi partitura. Iata inceputul romanului: «Cind se apropie un dezastru, oamenii devin nervosi. Magistratul este calm. Deloc incomodat de garda de corp, mereu cu ochii pe el si pe dusmanii ‘Republicii’, inca liberi si mereu la pinda. Monarhul a imbatrinit si nu are urmasi; ca un preludiu a ceea ce, probabil, se va intimpla in toata tara, un functionar dintr-o institutie aflata pe un teritoriu comparabil cu cel mai mic domeniu al coroanei a impus, acolo, propria lege. Prin Statiune patruleaza soldati inarmati. Vilegiaturistii s-au imputinat; asta nu inseamna ca nu sint destui; inainte veneau in exces». Se contureaza, deocamdata, imaginea unei republici autonome, in interiorul unui regat, in care un singur om face legea, apelind la mijloace militare. Ciudat, dar nu inexplicabil; teoria raului necesar intra aici in joc: Statiunea reprezinta o adevarata oaza a jocurilor de noroc, intr-un stat monarhic care interzice astfel de practici, dar ea alimenteaza vistieria acelui stat, prin urmare, nu este doar tolerata, ci si incurajata, cu riscul acelei autonomii amintite. Nimic mai favorabil pentru derularea ulterioara a unei antiutopii.

Ciprian MACESARU, 25 mai-7 iunie 2007, Sapte seri

Ecovoiu e un scriitor imprevizibil, surprinzindu-ne cu fiecare volum pe care il publica. Se misca cu dexteritate de la un subiect la altul, dar intotdeauna literatura sa te face sa te gindesti la un fel de purgatoriu. Ideea de forta care pare sa-l obsedeze pe autor este cea a puterii, a puterii de orice fel, mistica, politica, intelectuala... Ecovoiu reuseste se surprinda magistral tensiunea pe care factorii de putere o exercita in lume. Statiunea este un roman parabola comparabil cu scrierile lui Ismail Kadare, zic eu, dar poate e mai bine sa-l las pe Joaquin Garrigos sa incerce sa va convinga: «Statiunea mi s-a parut o carte pur si simplu superba. Din toate punctele de vedere. Un document cutremurator, foarte bine scris, despre putere si insi supusi terorii de stat.

Bogdan CRETU, 12 septembrie 2007, in Adevarul literar si artistic

Ce reiese din acest aliaj de fictiune obedienta fata de un anumit tipar (al antiutopiei) si deconspirarea paralela a procedeului? Un roman care, probabil, nu ar fi avut suficienta consistenta daca ar fi ramas la formula clasica a genului. Oricum, autorul parca nu construieste personaje, dotate cu intreaga doza de umanitate necesara, ci doar niste functii, niste roluri prestabilite, menite sa fac functional un sistem narativ caruia ii deprinzi clenciul de la primele pagini.

Andrei TERIAN, 12 iulie 2007, in Cultura, nr. 27

Trei elemente definesc, din punct de vedere tematic, proza lui Alexandru Ecovoiu: Puterea, Ordinea si Jocul. De altfel, legatura dintre acestea iese indata la iveala: Puterea este obsesia si miza tuturor romanelor postdecembriste ale prozatorului, iar gestionarea acesteia de catre personaje (si, nu mai putin, de catre autorul insusi) atinge adesea proportii dementiale; apoi, Ordinea este manifestarea vizibila a Puterii – sau, mai exact, a detinatorilor ei; in fine, Jocul este Ordinea ascunsa, oculta, acea sursa de instabilitate care ne reaminteste ca Puterea nu se poate concentra niciodata in miinile unui singur individ. Sau, in orice caz, ca o asemenea coagulare a Puterii sta sub regimul provizoratului, ea nefiind altceva decit un preludiu al anarhiei iminente. Si, implicit, al unei noi Ordini.

"Despre Ordinea"

Alina SPINU, octombrie 2005, Tomis
Alexandru Ecovoiu este un scriitor aparte, discret in lumea literara romaneasca. Ordinea, cel mai recent roman al sau, paralizeaza cititorul impingindu-l pe marginea prapastiei. Autorul mizeaza pe acapararea lectorului in eterna asteptare ca Filip, avocat de mina a treia, fost fiu ratacitor, actualmente rafinat devorator de spectacole de balet si muzica clasica, va pune mina pe putere si se va transforma daca nu intr-un Carlos Peron (evident ca exista in roman si o Evita pe numele ei biblic Ester) sau intr-un Che Guevara, macar intr-un Vadim de-al nostru.
Ciprian MACESARU, iulie 2005, Showtime
Ordinea, ultimul roman al lui Alexandru Ecovoiu, poate insemna pentru literatura romana ceea ce a insemnat pentru literatura paraguayana Eu, Supremul, celebrul roman al lui Augusto Roa Bastos. Un roman politic acum?! Da. Ecovoiu a demonstrat ca acest gen de roman nu a murit, ca poate, inca, sa intereseze. Condimentele pe care autorul le arunca in substanta aspra a acestui roman politic, duc la o lectura pasionanta. Ecovoiu nu face pledoarie dictaturii. Vrea doar sa ne avertizeze ca o societate fara ordine poate fi subjugata oricind unui dictator, si, astfel, sa ne pierdem, noi, toti ceilalti, libertatea.
Paul CERNAT, august 2005, Cuvintul
«Saizecist» prin virsta, «optzecist» prin debutul editorial si «milenarist» prin... restul, Alexandru Ecovoiu este unul dintre scriitorii romani mai apreciati in strainatate decit in tara, unde totusi nu duce lipsa de admiratori. Bine receptat – deopotriva de public si de critica – in Spania si Franta, acest fictionar pentru export atras de mari teme «destabilizatoare» reuseste sa-si surprinda cititorii de la o carte la alta: dupa straniul volum de proza scurta Cei trei copii – Mozart, parabola Saludos si metafictiunea «biblica» din Sigma, noul sau roman Ordinea propune o fictiune politica pe o tema obsedanta: nasterea unei dictaturi si a mentalului unui dictator. Intr-o Romanie fictionalizata, numita ironic «Virto», un oarecare Filip – ratat fetisist, obsedat de utopia Ordinii absolute, indragostit de baletul lui Ceaikovski si cititor fanatic al Muntelui vrajit si al Jocului cu margele de sticla – isi pregateste ascensiunea de lider maximo speculind slabiciunile democratiei si complexele locale: haosul si anarhia morala, nevoia de siguranta, de ordine virila si «spirit constructiv», de revansa si purificare justitiara «cu arma in mina» s.a.m.d.
Catalin STURZA, 8 iulie 2005, Ziua
Cum se naste, intr-un stat democratic, o dictatura? Pornind de la nemultumirile populare: saracie, coruptie, criminalitate, Alexandru Ecovoiu construieste, in cel mai recent roman al sau, Ordinea, scenariul instaurarii unei dictaturi. Decorul e extrem de familiar, putind fi usor recunoscute nenumarate detalii politice si sociale din Romania contemporana. Un cititor care traieste in tara va identifica, indiferent de nivelul cultural sau de interesul pentru politica, personalitati publice, fosti presedinti ai Romaniei, jurnalisti, scriitori faimosi, ba chiar si momentul alegerilor din 2004 sau Alianta DA, camuflata, transparent, in JA. Trebuie apreciate autenticitatea personajului Filip, in momentele sale de luciditate (cind isi da seama ca ar putea fi nebun si ca planul sau nu are nici o sansa) si febrilitatea pasajelor despre dictatura, care amintesc de Marquez sau Llosa.
Ciprian MACESARU, 6 octombrie 2006, Sapte Seri
Ordinea, ultimul roman al lui Alexandru Ecovoiu, poate insemna pentru literatura romana ceea ce a insemnat pentru literatura paraguayana Eu, Supremul, celebrul roman al lui Augusto Roa Bastos. Un roman politic acum?! Da. Ecovoiu a demonstrat ca acest gen de roman nu a murit, ca poate, inca, sa intereseze. Condimentele pe care autorul le arunca in substanta aspra a acestui roman politic, duc la o lectura pasionanta. Ecovoiu nu face pledoarie dictaturii. Vrea doar sa ne avertizeze ca o societate fara ordine poate fi subjugata oricind unui dictator si, astfel, sa ne pierdem, noi, toti ceilalti, libertatea.
Nicolae PRELIPCEANU, 4 iulie 2005, Romania libera
Intimplarile sint rare in aceasta carte, care povesteste mai mult decit un lant de fapte, un personaj, modul in care creste obsesia sa, devenind ideologie. Faptele realului de azi intra si ele, din cind in cind stingaci, ca din partea cuiva care nu e prea versat in ultimele stiri cum e autorul, alteori in modul cel mai firesc, in constructia romaneasca a lui Alexandru Ecovoiu. Tara la care se refera romancierul e una imaginara, numita cam artificial Virto, iar cetatenii ei, virtonii, se confrunta cam cu ceea ce ne confruntam noi, romanii, din mereu virtuala noastra patrie.
Ioana PETRESCU, 25 august 2005, Observator Cultural
Cele aproximativ 250 de pagini sint relatarea unei posibilitati, a unei variante de realitate care, daca e sa capete vreun moment consistenta, se dovedeste palpabila exclusiv in mintea care a conceput-o. Un discurs in aparenta neutru, impersonal, urmareste aproape clinic evolutia interioara a lui Filip, personajul principal al cartii, de la conditia unui anonim abia iesit dintr-o tinerete tulburata, petrecuta in sensul dezordinilor de tot felul, pina la cea a tribunului pe punctul de a coagula masele prin forta de atractie a unui manifest politic radical.
Doris MIRONESCU, 2 iulie 2005, Suplimentul de Cultura
Romanul lui Alexandru Ecovoiu, Ordinea, ii poate surprinde pe cititorii romanelor sale anterioare, care s-au obisnuit cu spectacolul intimplarilor variate si cu decorul cosmopolit al acestora, cautind si aici ceva asemanator. Scrierea nou aparuta vorbeste despre lumea contemporana, punind laolalta nemultumirile fiecaruia dintre noi si edificind cu ajutorul lor un monstru. Nu o oglinda a actualitatii realizeaza Ecovoiu in acest roman, ci o ipoteza intelectuala a aparitiei unui dictator «care sa faca ordine», punind in sfirsit in practica sutele de initiative pe care toata lumea le descopera la o bere, dar pe care numai unii le transforma in program politic.
Mircea Mihaies, 18 iunie 2005, Cotidianul
Dupa un tur in spatiul parabolei si-al religiosului, romancierul revine in realitatea politica a momentului. El descrie avatarurile unui «despot luminat», ale unui dictator ce-si infasoara setea de putere in inalte asa-zise principii morale. Oare la cine se va fi gindit autorul?
Tudorel URIAN, 15 iunie 2005, Romania literara
Nici una dintre cartile publicate de Alexandru Ecovoiu dupa 1989 nu reia nimic din experienta celorlalte carti ale sale. O carte incheiata este un drum definitiv inchis in planul creatiei. Imediat, autorul isi stringe toate uneltele si bagajele si o porneste pe un cu totul alt drum, intr-o directie neasteptata. Romanul lui Alexandru Ecovoiu, Ordinea, este o carte a timpului nostru. Scriind despre Virto, autorul spune adevaruri mai putin convenabile despre Romania tranzitiei. Este o carte care te pune pe ginduri si pe care – indiferent daca ii impartasesti sau nu ideile – o citesti cu sufletul la gura pina la ultima fila.  Alexandru ECOVOIU, 14 ianuarie 2011, pe bookblog Un roman esentializat, fara peisaje, fara efuziuni, limpezit de balasturi textuale, egal cu personajul insusi prin incercarea de a se ordona in si prin cuvint. Un text ordonat in sine, cu accente de drama interioara, original in proza ultimului deceniu prin chiar adaptarea romaneasca a mitului Castaliei cu sugestii interesante privitoare la conditia noastra umana de romani ai inceputului de mileniu.

"Despre Cei trei copii-Mozart"

Alina HORDILA, aprilie-mai 2008, in aLtitudini

Cartea merita citita pentru forta imaginativa a povestirii care isi hipnotizeaza cititorul, dar si pentru aura lirica ce dubleaza dimensiunea de parabola a istorisirilor.

Ciprian MACESARU, 14-20 martie 2008, in Sapte Seri

Povestirile ne duc intr-o lume stranie, de-o imaginatie care cocheteaza cu fantasticul, dar care niciodata nu aluneca in acesta, pastrind pina la capat o buna tensiune realista. Ecovoiu scrie economicos, frazele ii sint scurte, senzatia fiind, insa, in ciuda textului «farimitat», de soliditate si exhaustivitate.

Tania RADU, 13-19 mai 2008, in Revista 22

O carte veche deja, pentru ca textele sint aproape toate scrise inainte de 1989, dar deloc prafuita. Meritul poate fi al lipsei de «carne realista», care protejeaza excelent materia. Stranii, crude, ritmate si incarcate de energie negativa, aceste proze isi fac loc cu brutalitate in corpul literaturii de azi, racordind-o fara rest la angoasele timpului. Daca ar fi fost un debut, cartea ar fi suficienta ca sa acrediteze un scriitor.