Cronica AMBITUS

Revista  VIATA  ROMANEASCA

cronica literară

TUDOREL URIAN

O DISTOPIE POSTMODERNĂ

Articol publicat în ediția 1-2/2019

[...]Spuneam, în titlul acestui articol, că este vorba despre o distopie și nu despre o utopie pentru că atributul nemuririi, revărsat asupra tuturor locuitorilor din Vergo, nu le aduce doar beneficii celor în cauză. Pentru că, spre deosebire de basmele populare, în Vergo, el nu este dublat și de cel al tinereții fără bătrânețe. Oamenii din Vergo îmbătrânesc, își pierd puterile, se diminuează, dobândesc toate inconvenientele vârstei, dar nu mor. Cei foarte bătrâni și cei foarte bolnavi trăiesc agonii interminabile, fără posibilitatea de a se izbăvi. Iar atâta vreme cât nimeni nu moare, pe teritoriul localității, nici nu se poate naște cineva. Noua realitate schimbă din temelii viața locuitorilor urbei.
............................................................................................................

O sugerează chiar titlul romanului, Ambitus,cuvânt care, în limbaj muzical, desemnează intervalul dintre sunetul cel mai grav și cel mai înalt al unei melodii. Din această perspectivă întregul roman poate fi pus sub semnul procedeului mise en abîme. Romanul devine o carte despre întinderea nemărginită a literaturii în spațiu și timp, un teritoriu vast, care unește realitatea și ficțiunea, moartea și nemurirea, iadul și raiul, pe Dumnezeu cu Diavolul. La nivelul locuitorilor orașului Vergo, cele două personalități antitetice sunt Marchizul Helmez de Astriz și boemul Vusek, care, în alt plan, este și contraponderea la Maica Stareță: „Dacă Vusek putea fi luat drept măsura răului inofensiv, maica stareță nu putea fi decât aceea a binelui distrugător, asta datorită convingerii ei că este un fel de moașă predestinată să aducă pe lume un alt Isus.” (p. 187) Până la urmă, romanul din roman poate fi citit și ca o parabolă menită să ilustreze spațiul nemărginit al literaturii.[...] 

www.viataromaneasca.eu 

CRONICA, AMBITUS

SUPLIMENTUL DE CULTURA
 Primul magazin cultural din România

 

Criza eternității

22-Apr-2019        Cronică de carte   Marius Miheț      Numar 643

[…] Să trăiești veșnicia cum ți-ai trăi moartea. Sau ultimele zile de viață. Iată apocalipsa vergonilor. Alexandru Ecovoiu insistă pe fe­lul cum, în fața limitei neîn­țelese, individul acționează reperele mistice și ra­ționale construind, in­conștient, labirinturi. Procesul, dacă nu devine absurd, adâncește taina până la nonsens. Distopia crește de pretutindeni, la fel comicul și contra­dicțiile. Utopia eter­nității pălește, acumulările luminează brusc in­conștientul fiecăruia. În această bez­nă a prezentului continuu, Mar­chizul visează o iubire devastatoare, care îl va elibera, alții vor să plece din oraș pentru a muri, psihiatrul Herm n-are rost să țină cronica sanatoriului de vreme ce întregul oraș e un azil și așa mai departe. Autorul înscenează un Eden al păcatului și un loc al umbrelor, un „Lazaret“ sau „Rezer­va­ție“, în fapt ceea ce preferă Ecovoiu (de citit în celelalte cărți), anume (dez)ordinea. Din credință, rațiune și trup. Cum n-ar fi de ajuns, miracolul, unul artificial, perturbă suplimentar patimile: Isusa Cristina, copilul providențial, ar fi un semn al poporului ales.
………………………………………………………………………………………
În Ambitus, Alexandru Ecovoiu propune un exercițiu larg de imaginație contrafactulă: toată istoria noastră am căutat să știm cine suntem sau să traducem cât mai precis ceea ce vedem, niciodată să auzim cine suntem. Tot mai grăbiți, înțelepții vor să știe, nu să cunoască ascultând. În tot acest carnaval al ideilor, veșnicia – oricum am interpreta-o – rămâne unicul personaj responsabil pentru toate formele de început și, cu siguranță, devoratoarea oricărui sfârșit. Ambitus este un basm pentru cei mari. O parabolă ingenioasă despre criza eternității și reîntâlnirea cu noi înșine.

Alexandru Ecovoiu, Ambitus, Editura Polirom, 2018

suplimentuldecultura.ro/27214/criza-eternitatii/