George NEAGOE scrie în revista Apostrof (nr 6 / 2013), într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012):
Pentru a citi întreaga cronica, accesaţi următorul link:
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2075
marți, 9 iulie 2013
Fii şi părinţi
Pentru a citi întreaga cronica, accesaţi următorul link:
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2075
Între Scylla şi Charibda
Maria NIŢU, în Revista Orizont, nr. 4 (aprilie) din
2013, într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012), spune:
[...] Structural, nu aderă la vreun manifest
artistic de grup, iar prin fizionomia literară singulară nu e încadrabil în vreo
parcelă distinctă din istoria literaturii române. Cu toate acestea, e tradus şi apreciat în
străinătate, prezent cu proză în reviste literare şi antologii, invitat pentru lecturi
publice în Austria, Germania, Franţa, Spania etc.”
Pentru
a citi întreaga cronică, accesaţi următorul link:
(pag.27)
Alexandru Ecovoiu sau eseismul bine ficţionat
Irina PETRAŞ scrie în Revista Steaua (nr. 3-4 / 2013), într-o cronică la romanul După Sodoma (Editura Polirom, 2012):
"[...] Aş mai spune doar că Alexandru Ecovoiu, un maestru încă insuficient citit al prozei contemporane, îşi este sieşi un Salieri. Important e că, până la urmă, Mozart-ul îi supravieţuieşte."
Pentru a citi întreaga cronică, accesaţi următorul link:
http://www.revisteaua.ro/core/numere/2013/Steaua%203-4%202013.pdf
(pag. 37)
http://www.revisteaua.ro/core/numere/2013/Steaua%203-4%202013.pdf
(pag. 37)
miercuri, 20 februarie 2013
El calígrafo
El calígrafo
EL MALPENSANTE (Colombia)
N° 56
Agosto - Septiembre de 2004Mi pluma traza sobre el papel una letra tras otra con la seguridad de un arquero. Es más, la mano que sostiene una pluma es menester que sea más diestra que la del guerrero. Porque el arquero, cuando marra, deja a un hombre con vida, lo que no es poco, si consideramos que a un enemigo, en principio, hay que neutralizarlo, herirlo como mucho, pero nunca matarlo. Puede que no esté bien lo que estoy diciendo pero teniendo en cuenta las innumerables guerras habidas entre la ciudad donde nací y la vecina, así es como considero más justo que sucedan las cosas.
Así pues, mi oficio no es nada fácil, como podría parecer, sino todo lo contrario. Y eso porque... >>>>>>>>>>> http://www.elmalpensante.com/index.php?doc=display_contenido&id=1096
Lucia Dărămuş: "Aş acorda acest premiu Hertei Muller, lui Alexandru Ecovoiu, lui Bujor Nedelcovici."
"Petre Flueraşu: Crezi că în literatura română este nevoie de un sistem de
reprezentare (agenţii de impresariat, agenţi literari) bine pus la
punct?
Lucia Dărămuş: Da, cred acest lucru. Aşa funcţionează sistemul cultural din
Occident şi funcţionează foarte bine. Mai e un aspect, cel care ţine de
transparenţă.
Petre Flueraşu: Premiul Nobel este una dintre obsesiile mediului cultural
din România. Crezi că există astăzi un scriitor român care să merite
acest premiu?
Lucia Dărămuş: Eu personal nu am o astfel de obsesie. Aş acorda acest
premiu Hertei Muller, lui Alexandru Ecovoiu, lui Bujor Nedelcovici."
*** Fragment dintr-un interviu apărut în revista Agero din Germania; pentru a citi interviul integral, click aici: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Lucia%20Daramus%20de%20Petre%20Fluerasu.htm
miercuri, 23 ianuarie 2013
Tudorel Urian despre După Sodoma
"La fel ca unul dintre romanele precedente ale lui Alexandru Ecovoiu, Sigma
(acesta însă cu o altă problematică), După Sodoma are un mare potenţial de
dezbatere. El scoate în evidenţă una dintre feţele cele mai controversate ale
lumii contemporane, iar problematica sa atinge în egală măsură (aşa cum
protagonistul o face, la propriu, în cadrul poveştii) ambele maluri ale
Atlanticului. Mă tem însă că nici acest roman, atât de problematic, nu va
stârni în societatea românească dezbaterea atât de necesară şi că, la fel ca celelalte
cărţi ale lui Alexandru Ecovoiu, va beneficia doar de un succes internaţional.
Dincolo de calităţile lor estetice şi de povestea în sine, romanele din
ultima vreme ale lui Alexandru Ecovoiu au o calitate mai rar întâlnită la
proză: aceea că îndeamnă la meditaţie, dau de gândit, te obligă să te poziţionezi
şi să iei atitudine, în contextul foarte complicat al lumii contemporane. Prin
aceasta romancierul român se află într-o companie foarte selectă, chiar în
contextul mai larg, al scrisului european.
Alexandru Ecovoiu este unul dintre prozatorii foarte originali şi valoroşi
ai acestui început de mileniu. Privit cu mefienţă superioară sau de-a dreptul
ignorat de unii critici literari autohtoni, în vreme ce cărţile sale sunt traduse
în tot mai multe limbi, acest autor are deja o operă care ar trebui analizată
cu mult mai multă atenţie de cei care se ocupă de diversele clasificări şi
ierarhii ale literaturii române. S-a vorbit în urmă cu câţiva ani despre nevoia
revizuirilor în literatura română. Acum confuzia de valori mi se pare atât de
mare încât s-ar impune măcar efortul unei organizări. În ambele situaţii astfel
de demersuri ar trebui să aşeze la locul cuvenit şi opera foarte originală a lui
Alexandru Ecovoiu."
Tudorel URIAN (Revista Acolada nr. 6, iunie 2012)
Barbu Cioculescu despre După Sodoma
Scris cu vigoare [...], romanul dlui Ecovoiu
adevereşte pofta de reînnoire a unui prozator ce-şi îmbogăţeşte registrul cu
fiecare nouă expediţie.
[...]
Din problematica de copioasă materie a cărţii – şi de anume pitoresc – a
sfârşitului lumii încolţeşte însă o alta, de acută actualitate, aceea a libertăţii
fără hotare. Aici aflăm sursa tuturor eşecurilor băgăciosului Thomas, a cumulului
de dezastre pe care o astfel de cale le produce fără greş. Un duh al tuturor
lucrurilor, hybrisul, se răzbună – de la tragedia antică elină, încoace. Ispăşirea
la care, în final, este chemat Thomas cel liber, implică pocăirea vikingului,
dobândirea acelei maturităţi de care, inconştient, în zvâcnirile ultimei tinereţi,
Thomas se temea mai mult. Pentru că moartea cotidiană poate fi un peisaj dezolant,
după Sodoma. În măsura în care ceva mai urmează.
Barbu CIOCULESCU
(Revista Acolada nr. 9, septembrie 2012)
O reacţie critică la După Sodoma
Alexandru Ecovoiu, "un inovator în ceea ce priveşte tematica, dar şi în discursul narativ şi în strategiile romaneşti";
"Egal cu sine, Alexandru Ecovoiu îşi rafinează şi în acest roman
stilul său direct, cu propoziţii scurte şi percutante, devenit o marcă
de autor în proza contemporană autohtonă. Fără să fie un moralist, fără
implicaţii filosofico-religioase, scriitorul ştie să propună cititorilor
săi parabole care se închid perfect şi au ca reper tema damnaţiunii
intersectată cu aceea a ispăşirii."
Victoria ANGHELESCU (joi, 06 sept. 2012, pe cotidianul.ro)
Despre Cei trei copii - Mozart
"Povestirile lui Ecovoiu uimesc printr-un nemaiintilnit pina acum in
literatura noastra amestec de simplitate, neobisnuit si profunzime. Ceva
il impinge pe cititor de fiecare data sa incerce a privi dincolo de
ceea ce se spune, dar, in acelasi timp, cu toata tentatia decriptarii
unor sensuri ascunse, de a accepta cu sadism farmecul bizar al
necunoscutului.
Forta narativa a lui Al. Ecovoiu consta tocmai in mirajul cu care povestirile il prind pe cititor intr-un joc (nevinovat?) cu reguli vagi, pierdute undeva intre real si un fantastic benign. Imaginatia povestitorului functioneaza cuceritor – se poate invoca astfel alaturarea cu Dino Buzatti –, iar fantasticul fin, camuflat perfect in real, trimite la spatiul sud-american."
Forta narativa a lui Al. Ecovoiu consta tocmai in mirajul cu care povestirile il prind pe cititor intr-un joc (nevinovat?) cu reguli vagi, pierdute undeva intre real si un fantastic benign. Imaginatia povestitorului functioneaza cuceritor – se poate invoca astfel alaturarea cu Dino Buzatti –, iar fantasticul fin, camuflat perfect in real, trimite la spatiul sud-american."
Marius CHIVU, Observator cultural nr. 67, iunie 2001
READ AN EXCERPT from SIGMA translated by Alistair Ian Blyth
Alexandru Ecovoiu (b. 1943) made his literary debut in
the 1980s, but spectacularly came to public and critical awareness in
1995, with the publication of his novel Saludos (Romanian Writers’ Union Prize, 1996 ; nominated for the LiterArt – XXI Prize, USA, 1997 ; Observator (Observer) review Prize, 1998). Further confirmation of his talent came in 1997, when he published his novel The Resort, which was awarded the Prize of the Romanian Academy. In 2001, he published a collection of short stories entitled The Three Mozart Children (nominated for the ASPRO Prize), and in 2002 the novel Sigma (Prize of the Bucharest Writers’ Association). Polirom has published his Saludos (3rd edition, 2004), Order (2005), Sigma (2nd edition, 2007), and The Resort (2nd edition, 2007). The Three Mozart Children has been published in German translation (Die drei Mozart-Kinder,
two editions, Radu Bărbulescu Verlag), and in Spanish. A number of the
short stories from the collection have been published in translation in
prestigious literary magazines in Spain, Mexico, Columbia, and Holland.
SIGMA
Novel, "Fiction LTD" series, 2005 (2nd edition), 416 pages
Copyright: Alexandru Ecovoiu
Translation rights sold to: All rights available
Book presentation
In Sigma, Alexandru
Ecovoiu tackles a “risqué” subject, namely religious dogma – the major
subject of universal literature. The fictional “conspiracy” has as its
nucleus the Mentor, who makes an attempt upon the New Testament story of
Jesus. With the conditioned and circumspect assistance of the
Calligrapher and on the basis of the existence of a pair of twins (the
two Jesuses), he constructs an anti-myth according to which the Saviour
of the Christian religion did not die upon the cross. Without denying
the crucifixion, the author nevertheless constructs, through the Mentor,
a history parallel to that consecrated by Christianity, one that is, of
course, daring in equal measure. Thus, the crucifixion of Jesus, as we
discover on reading the “gospel” according to Ecovoiu, did not lead to
His death, nor consequently to His resurrection. On the contrary, Jesus
died much later, from gangrene caused by the wounds of crucifixion. This
story, of course, takes a different turn from that commonly known :
history is transformed at the very limits of sin, since following this
unconsummated crucifixion, it is not Jesus, but rather His brother
Thomas, who appears to the disciples. The entire story is as spectacular
as it is heretical, in the full sense of the word. Its texture is
interwoven with the pseudo-autobiography of the contemporary author,
who, throughout the narrative, constantly discusses the subject of his
novel with other personages : an Orthodox priest, an atheist and émigré
friend (Hardmuth), and a lover reduced to the status of object for the
satisfaction of carnal lusts (Icsa). In this way, a framework is created
which gives the story stability, and ensures an explicatory basis that
provides a guide to the reader.
Un libro al día
Cada día, una nueva reseña
sábado, 2 de junio de 2012
Alexandru Ecovoiu: Saludos
Idioma original: rumano
Título original: Saludos
Año de publicación: 1995
Valoración: Muy recomendable
Alexandru Ecovoiu empezó a escribir (o, al menos, a publicar) relativamente tarde, en los años 80, ya cumplidos los 40 años, pero no alcanzó el reconocimiento que merecía hasta 1995, cuando se publicó su novela Saludos, que recibió el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía. Desde entonces ha publicado otras dos novelas y el libro de relatos Los tres niños Mozart.
En esta novela que hoy reseño el protagonista conoce a Sey, el último trotamundos, que se presta a contarle su historia. Y ciertamente tiene mucho que contar: sus aventuras a lo largo del mundo, las mujeres que conoce, los peligros a los que tiene que hacer frente... y la competición que rige su vida y la de su gran competidor, y que sólo terminará cuando uno de los dos llegue el último (sí, habéis leído bien, el último) a la meta.
Además de un relato de viajes y de aventuras de lo más entretenido e interesante, Saludos es también un canto a la utopía y a la libertad, un viaje que no sólo se mide en los kilómetros recorridos, sino en los pasos que da el protagonista para conocerse a sí mismo y para convertirse en lo que es.
Y también, sin duda, es un libro excelentemente escrito, en el que el ejercicio narrativo del trotamundos (irónico, a veces humorístico, desordenado pero fácil de seguir) y los pensamientos de su oyente se intercalan creando una prosa de apariencia sencilla que nos mantendrá pegados al libro desde la primera página.
Título original: Saludos
Año de publicación: 1995
Valoración: Muy recomendable
Alexandru Ecovoiu empezó a escribir (o, al menos, a publicar) relativamente tarde, en los años 80, ya cumplidos los 40 años, pero no alcanzó el reconocimiento que merecía hasta 1995, cuando se publicó su novela Saludos, que recibió el Premio de la Unión de Escritores de Rumanía. Desde entonces ha publicado otras dos novelas y el libro de relatos Los tres niños Mozart.
En esta novela que hoy reseño el protagonista conoce a Sey, el último trotamundos, que se presta a contarle su historia. Y ciertamente tiene mucho que contar: sus aventuras a lo largo del mundo, las mujeres que conoce, los peligros a los que tiene que hacer frente... y la competición que rige su vida y la de su gran competidor, y que sólo terminará cuando uno de los dos llegue el último (sí, habéis leído bien, el último) a la meta.
Además de un relato de viajes y de aventuras de lo más entretenido e interesante, Saludos es también un canto a la utopía y a la libertad, un viaje que no sólo se mide en los kilómetros recorridos, sino en los pasos que da el protagonista para conocerse a sí mismo y para convertirse en lo que es.
Y también, sin duda, es un libro excelentemente escrito, en el que el ejercicio narrativo del trotamundos (irónico, a veces humorístico, desordenado pero fácil de seguir) y los pensamientos de su oyente se intercalan creando una prosa de apariencia sencilla que nos mantendrá pegados al libro desde la primera página.
joi, 17 mai 2012
DUPĂ SODOMA. Lansare la Bookfest 2012
- Duminică, 3 iunie
- ora 13.00: Lansarea romanului DUPĂ SODOMA de Alexandru Ecovoiu
La eveniment va fi prezent si Alexandru Ecovoiu.
Prezintă: Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloş, Bogdan Suceavă, Tudorel Urian
Moderator: Bianca Burţa-Cernat
O scurtă prezentare a cărţii:
Dupa o tinerete libertina si aventuroasa, Thomas, profesor de etica in
Copenhaga, incepe sa fie preocupat de descendenta sa. Donator, cindva,
pentru o clinica specializata in fecundari in vitro, vrea sa-si
vada copiii —unii, poate, deja tineri adulti. Identitatea lor, ascunsa
in memoria calculatoarelor clinicii, nu poate ramine la nesfirsit o
taina pentru Thomas, care porneste sa-i caute. Pe fundalul ratacirilor
eroului intr-o lume care, prizoniera a sexului si placerii, ar avea
nevoie de un nou potop purificator, romanul ne vorbeste despre
identitatea profunda a individului, realitatea cuplului si sensul
sexualitatii.
miercuri, 1 februarie 2012
”Reacții critice de peste hotare (3)”
IGNACIO VIDAL-FOLCH: „Ecovoiu es más decididamente fantástico. En 'El relojero' postula un reloj que da la hora cuando en el pueblo va a producirse una desgracia, pero los vecinos consideran que es el reloj el que trae la desgracia. En 'El calígrafo', el amanuense de los innumerables tratados de paz entre dos ciudades trabadas en guerra intermitente, al desplazar una coma en el texto las obliga a firmar una paz perpetua. 'El laberinto de cristal' propone una arquitectura transparente, del estilo de la de Zamiatin en 'Nosotros', donde todos los ciudadanos están expuestos siempre a la inquisición del poder.”
http://www.elpais.com/articulo/narrativa/Rumania/recuperada/elpepuculbab/20080906elpbabnar_1/Tes
”Los tres niños Mozart (in Barcelona Review)”
Los tres niños Mozart
(Cei trei copii Mozart)
Alexandru Ecovoiu
Traducción del rumano porJoaquín Garrigós
http://www.barcelonareview.com/35/s_ae_moz.htm
(Cei trei copii Mozart)
Alexandru Ecovoiu
Traducción del rumano porJoaquín Garrigós
http://www.barcelonareview.com/35/s_ae_moz.htm
”La mujer Solar (in Barcelona Review)”
La mujer Solar
(Femeia solara)
Alexandru Ecovoiu
Traducción del rumano por Joaquín Garrigós
(Femeia solara)
Alexandru Ecovoiu
Traducción del rumano por Joaquín Garrigós
”Los Tres Niños Mozart (AdamaRamada, 2008)”
Alexandru Ecovoiu
Una vida bastante compleja. Ha tenido diversos trabajos: funcionario, obrero, delineante o intendente de Museo. Desde hace unos 15 años se dedica solo a la escritura.
No pertenece ni ha pertenecido a ninguna formación política. Vive aislado en una aldea situada en una zona de colinas, a cien Km. de la capital.
Lalmó la atención del público y los críticos literarios con la aparición de su novela Saludos, en 1995, que recibió el Premio de la Unión de Escritores de Rumania en 1996; fue nominado al premio LiterArt-XXI, en los Estados Unidos, 1997 y recibió el premio Observator, en Múnich, 1998.
Las apreciaciones anteriores se confirmaron en 1997 al publicar la novela El balneario (premio de la Academia Rumana). En 2001 publicó el libro Los tres niños Mozart (nominado al premio ASPRO) y en 2002 la novela Sigma (Premio de la Asociación de Escritores de Bucarest). Del mismo autor, en la editorial Polirom (la mayor de Rumania), aparecieron Saludos (2004, 3ª edición), El orden (2005), Sigma (2005, 2ª edición).
Ha sido invitado a lecturas públicas de su obra en Austria, Alemania, Francia y España.
Ha sido invitado a lecturas públicas de su obra en Austria, Alemania, Francia y España.
Los Tres Niños Mozart
Los relatos reunidos en Los Tres niños Mozart constituyen lo que pudiera denominarse el cumplimiento geométrico de la circunferencia: línea curva, cerrada, de puntos equidistantes de un centro habitado por la prosa más sobradamente estremecedora, que se manifiesta alternativamente como densidad o ligereza. Una u otra, siendo la misma, entre invención, sorpresa, búsqueda y hallazgo, ofrecen la placidez exquisita de ese milagro estético que representa la autentica narrativa. Es el suyo un estilo cimentado en la meta de lo profundo, desde caminos inteligibles, perceptibles, claros y extravertidos: se diría que los diferentes relatos de Alexandru ECOVOIU son fruto de una experiencia plenamente vivida, aun en la disparidad de sus protagonistas y de cada una de las historias narradas.
"Reacții critice de peste hotare (2)"
"...Alexandru Ecovoiu, din opera căruia am publicat în Empireuma, este un excelent narator de azi.”
Joaquin Garrigos, El Pais
”Ecovoiu aparține stirpei autorilor care sânt deosebit de sensibili la absurditățile vieții.”
Waldemar Fromm, Literatur in Bayern
”Alexandru Ecovoiu a impresionat prin prozele sale scurte și prin frumoasele citate din romanul său Saludos.”
R. Marzhauser, Allgemeine Zeitung
„Acest fascinant Alexandru Ecovoiu, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor...”
Edgar Reichmann, Le Monde
„Am citit Saludos... Chiar de la primele rânduri, iminența miracolului, a povestirii care transgresează legile povestirii, a revelației capodoperei.”
Michel Wattremez, România literară
marți, 24 ianuarie 2012
"Reactii critice de peste hotare (1)"
Text aparut in revista Romania literara, nr. 9, 2011
"Relativ recent, a apărut la prestigioasa editură spaniolă Pre-Textos romanul Saludos de Alexandru Ecovoiu. Într-un comunicat de presă, cunoscutul om de litere şi editor Manuel Ramirez scrie: „(...) Ne aflăm, fără nici o îndoială în faţa unuia dintre marii autori europeni din a doua jumătate secolului XX şi primii ai secolului XXI. (...) Este o carte magnifică pe care dorim să o prezentăm.”
Romanul a apărut, în urmă cu cîţiva ani, şi în limbile germană, franceză, sârbă.Anterior, la Editura AdamaRamada din Madrid, a fost publicat volumul Cei trei copii-Mozart al aceluiaşi autor. Cu acest prilej, El País scria: „Ecovoiu este absolut fantastic”, iar revista Cronica literaria din Argentina menţiona, referitor la această carte: „(...) inovaţie, surpriză, miracolul estetic al unei naraţiuni autentice.” Proze din acest volum au fost publicate şi de importante reviste literare din Spania, Columbia, Mexic, Olanda, fiind prezente în antologii din ţară şi din străinătate. Cartea are şi o ediţie în limba germană.
Cele două carţi au fost excelent traduse în spaniolă de cunoscutul traducător de literatură română Joaquín Garrigós şi se află în marile librării, difuzarea fiind făcută şi în spaţiul hispanic american."
( http://www.romlit.ro/
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
"Interviu realizat de Zoltan Terner"
Interviu:
Alexandru Ecovoiu: „Orice om caută, într-un fel sau altul, să-şi schimbe destinul, atunci când nu-i este prielnic“ de Zoltan TERNER
Zoltan Terner: Domnule Alexandru Ecovoiu, dinainte să vă cunosc personal m-am gîndit la un posibil interviu. Citisem romanul "Sigma". Să îi spunem convorbire, discuţiei noastre de astăzi.
Alexandru Ecovoiu: Cînd aţi venit în România, ne-am întîlnit chiar a doua zi. A fost o surpriză deosebită...
Z.T.: Încep abrupt. Vreau să dezleg taina formării unui mare scriitor. Veniţi cu o originalitate atît de pregnantă, cu o complexitate uimitoare a scrisului. Cu o concentrare extraordinară a textului pe un spaţiu redus. Cum izbutiţi?
A.E.: E dificil de explicat. Sînt unele aspecte destul de intime... Totul porneşte - nu doar în cazul meu - dintr-un adînc al autorului. Scrisul scoate, uneori, la lumină aspecte surprinzătoare ale unor trăiri aparte. Iar calitatea redării literare particularizează decisiv...
Z.T.: Aţi avut vreun scriitor model?
A.E.: Nu. Admir cîţiva scriitori cu totul deosebiţi. Thomas Mann, Hermann Hesse, Saul Bellow... Kafka. Nu sînt pentru mine modele, ci doar stachete. Deţinători de teritorii. Îţi poţi configura un spaţiu al tău, dar trebuie să îl şi populezi. Nu e deloc lesne.
Z.T.: Se poate remarca, observînd lumea romanescă a cărţilor dumneavoastră, că dispuneţi de o impresionantă cultură. Cînd şi cum v-aţi însuşit-o?
A.E.: M-am apropiat de tot ceea ce am crezut că poate interesa un spirit liber. Aşa m-am considerat totdeauna. Am citit enorm. Citesc. Colind muzee, expoziţii de artă, chiar dacă stau mai mult la ţară. O vreme am studiat pianul, am rămas un consecvent ascultător de muzică. Nu pot cuprinde nici pe departe tot ceea ce aş dori...
Z.T.: Am aflat că vi s-au întîmplat lucruri uimitoare la Paris. Legate de romanul dumneavoastră "Saludos".
A.E.: Da... Par incredibile. Existînd martori, devin credibile. Voi aminti doar cîteva... Romanul "Saludos" era încheiat în 1987. Primul cititor a fost Gheorghe Iova. Nu călcasem nici o dată în afara graniţelor. Acţiunea cărţii începe într-un bistrou parizian, închipuit. Aveam nevoie de o străduţă pe care să îl situez. Am găsit-o pe o hartă a Parisului: Rue de la Huchette, pe care se află şi celebrul teatru în care sînt jucate piesele lui Eugen Ionescu. Nu ştiam dacă pe Rue de la Huchette exista vreun bistrou, îl aveam pe al meu. Îmi erau necesare şi două mici coridoare între două străzi. Nu le-am găsit pe hartă, le-am inventat. În anul 2000, am fost invitat la Paris pentru lansarea romanului "Saludos" în limba franceză. La prima ieşire în oraş, însoţit, am părăsit brusc grupul şi m-am repezit spre o străduţă aflată la ceva depărtare. Ajuns, tot ziceam, vorbeam singur: "Locul ăsta îmi place!" Cînd m-au prins din urmă, însoţitorii mei nu ştiau ce să creadă. "Locul ăsta îmi place!" le-am spus şi lor. Nu înţelegeau nimic. Pînă cînd o doamnă din grup a început să arate cu degetul peste umărul meu. M-am întors. Pe o plăcuţă scria: Rue de la Huchette!... Cei care mă însoţeau citiseră cartea, datorită lor eram invitat pentru lansare. Am alergat imediat să găsesc bistroul, simţeam că intrasem într-o anume serie. L-am aflat repede, aşa cum mi-l imaginasem. Ceilalţi - m-au ajuns iar - erau cu cartea în mînă, aveam la noi un exemplar. Şi mesele, în local, erau dispuse ca în carte; lucrul acesta, în roman, avea, din anumite motive, multă importanţă. M-am aşezat la masa naratorului din povestea mea. Cei din grup au comandat vin. Eu am cerut un coniac mic, la fel ca în carte. Nu am vrut să mi-l plătească altcineva - cum mi s-a propus, eram invitat - l-am plătit eu, tot ca în roman. Eram, de-acum, pe urmele propriilor mele personaje. Intram, deja, în propriile lor evenimente. Existau, am văzut cu toţii cînd am ieşit, şi cele două coridoare între străzi. Pe care eu, cîndva, crezusem, că le născocisem. Nu mai povestesc, şirul e lung şi tot mai greu de crezut...
Z.T.: Pare ficţiune! E de domeniul fantasticului!
A.E.: Cei care m-au însoţit sînt uşor de găsit. Poetul Peter Sragher, şi el de faţă atunci, poate fi sunat chiar acum. Tot spunea: "Incredibil! Nu se poate, nu se poate!" Nimic paranormal, nu cred în aşa ceva. Ne lipsesc doar anumite explicaţii uneori. Totul este normal, dar priceperea noastră nu poate să cuprindă chiar totul...
Z.T.: Limitele condiţiei umane... Ca tramă, "Saludos" are ceva din literatura picarescă, dar pe fondul unui pariu quasi-mistic. Un fel de călătorie iniţiatică. Un rămăşag, o luptă cu destinul.
A.E.: Tot timpul, în viaţă, există o astfel de confruntare. Orice om caută, într-un fel sau altul, să-şi schimbe destinul, atunci cînd nu-i este prielnic. Atunci cînd are impresia că a izbutit, că a schimbat ceva sau totul, înseamnă că, de fapt, soarta chiar aceasta îi era. Aşa cum a întors-o el. E drept, nu stă cineva, undeva, să se preocupe de fiecare secundă din viaţa noastră, să vegheze asupra fiecărei fapte sau să ne afle orice gînd. Unii spun că da. Omului îi este, cred, lăsată o libertate limitată. Nu poate să îşi depăşească propria condiţie.
Z.T.: Cînd începeţi să scrieţi o carte, aveţi aproape totul stabilit pînă la sfîrşit? Ştiţi mereu ce va urma după un capitol sau altul?
A.E.: Cînd încep cartea, nu. Chiar dacă am un plan. Intervin mereu elemente noi. O anume experienţă de viaţă, neaşteptată, poate schimba mult cursul preconizat al acţiunii, discursul. Construcţia. Şi un gînd nebănuit îşi poate face, oricînd, loc. Ducînd la modificări esenţiale. Şi să iasă, pînă la urmă, o altă carte! Nu doar căile Domnului sînt întortocheate... Dar, de regulă, cînd ajung la jumătatea cărţii, arcul are o asemenea deschidere încît pot să disting mult mai limpede cum va decurge, mai departe, totul.
Z.T.: Cînd eraţi copil, vă plăcea să staţi în faţa hărţilor şi să visaţi la ţări şi continente îndepărtate? Apropo de "Saludos".
A.E.: Parafrazînd pe Flaubert, pot spune că Sey Mondy este o proiecţie a mea, tîrzie. Personajul străbate zeci se ani lumea. Prin deschiderea pe care o lasă finalul romanului, s-ar putea să călătorească şi astăzi. Iar, în acest moment, nu eu să fiu lîngă dumneavoastră, ci o altă proiecţie a mea, sedentară. Eu - una cu Sey Mondy, uneori - să mă aflu, de fapt, pe cine ştie unde!...
Z.T.: Rîsul dumneavoastră, după ultima frază, mi s-a părut puţin mefistofelic!...
A.E.: Poate, doar niţel faustic...
Z.T.: Acelaşi rîs acum, nu îl mai definesc... Am zis că "Saludos" este un roman al locurilor sacre, al spaţiilor nesfîrşite. Al spaţiului interior-exterior, în vreme ce "Sigma" este un roman al timpilor care se îngemănează, se interpătrund.
A.E.: Se caută...
Z.T.: Pe canavaua timpului este demontat şi remontat mitul sacru al lui Isus. Veşnic deschis. Dumneavoastră polemizaţi, aveţi incredibila îndrăzneală - sau nesăbuinţă - să vă atingeţi de intangibil.
A.E.: Un mit - să folosesc acelaşi termen - porneşte de la o incompletă înţelegere a lucrurilor. Ceea ce duce la o interpretare eronată a acestora, ambiguă. Unele, de fapt, nici nu pot fi, vreodată, deplin cunoscute...
Z.T.: De fapt, acesta este sîmburele romanului "Sigma". Mitul, continuă ambiguitate. Înţelegere contradictorie. Paradox.
A.E.: Atunci cînd încerci să demontezi un mit, nu este exclus să se configureze un altul. Depinde de grila de lectură a cititorului. Fără un anume bagaj de cunoştinţe biblice, părerile despre "Sigma" nu pot fi decît eronate. Datorită unei lecturi de suprafaţă...
T.Z.: Pentru mine, în "Sigma", m-a preocupat jocul. Pariul, nu adevărurile istorice sau para-istorice. Jocul în sine; raportul celui care contestă, demontează, cu mitul.
A.E.: Aţi abordat astfel lectura pentru că, mi-am dat seama, stăpîniţi, cu amănunte, cele două Testamente.
Z.T.: Totodată, m-a pasionat, cucerit, în "Sigma", alternarea planurilor. Faptul că dublaţi miza deconstrucţiei mitului prin însumarea unui roman al scrierii cărţii. Romanul naratorului. Formînd împreună un tot inseparabil. Imaginarul în imaginar şi, la un loc, prinse în alt imaginar. Un fel de joc de oglinzi...
A.E: Acţiunea cărţii se întinde pe un spaţiu de timp de peste două mii de ani, ajungînd pînă în zilele noaste. De aici, această impresie...
Z.T.: Şi nu doar impresie. Aveţi cel puţin doi timpi în care vă mişcaţi...
A.E.: Trei...
Z.T.: Da, trei principali... În alt roman al dumneavoastră, "Staţiunea", totul pare că se petrece într-o anti-republică platoniană. O anti-utopie.
A.E.: Poate fi socotită o utopie neagră. S-au făcut tot felul de interpretări. S-a scris mult despre această carte.
Z.T.: Nu există dialoguri în "Staţiunea". Doar monolog lîngă monolog. Autism. Halucinant!
A.E: Nu există o comunicare directă. Personajele sînt totuşi într-o relaţie precisă, peste înţelegerea lor. Sînt prinse într-un sistem din care nu pot să iasă. Anumite tentative de evadare sînt individuale...
Z.T: În tot ceea ce aţi scris, frapează extraordinara concentrare: nici un cuvînt de prisos. Nu există descrieri, cum găsim la unii scriitori ce ajung la prolixitate. Cred că lucraţi mult pe text.
A.E.: Recitesc la diferite intervale de timp. De regulă, scot, rareori adaug.
Z.T.: Cînd vă simţiţi mulţumit de randamentul unei zile de scris? După două, trei pagini? Cinci?
A.E.: Uneori sînt mulţumit dacă mi-a ieşit o frază-cheie. Pentru că în ziua următore pot, pe această frază, să clădesc un capitol. Sau chiar mai multe. Nu am o măsură zilnică în pagini sau semne. Dar lucrez zilnic. Şi recititul tot lucru este. Chiar şi uitatul, uneori ceasuri în şir, de-a lungul pereţilor, în vreme ce, în minte, caut o formulare potrivită sau o maximă identificare c-un anume personaj.
Z.T.: Am găsit în cărţile dumneavoastră două dimensiuni: una ludică, iar alta fin ironică.
A.E.: În privinţa ironiei, o adiere numai. Care mai detensionează uneori atmosfera. O coardă prea întinsă pocneşte...
Z.T.: Cît despre joc - cel real de această dată - poate mai amintiţi ceva despre întîmplările pariziene. Incitant acest coridor între ficţiune şi realitate. Un arc în timp, totodată. Simt că, din anumite motive, evitaţi să vorbiţi prea mult despre ceea ce s-a petrecut atunci...
A.E.: Da. Nu totul este de spus. Despre o altă întîmplare, doar una, voi aminti. Simţeam că seria va continua... Parcă eram altul. Culmea - nu pot să-mi explic nici acum - era siguranţa ce mă cuprinsese! Convingerea că merg la sigur! Ieşind din Rue de la Huchette şi ajungînd pe cheiul Senei, unde sînt buchiniştii, am întins pasul de-a lungul tonetelor cu cărţi. Aţi citit "Saludos". Totul porneşte de la o carte pe care naratorul o cumpărase de la aceşti buchinişti. "Eseuri" de Montaigne. O ţinea pe masă, în bistrou, cînd a apărut - necunoscutul, atunci - Sey Mondy. Acum, după ani, eram la faţa locului. Treceam prin dreptul tarabelor pline cu cărţi fără să mă opresc. Apoi am rămas locului în faţa uneia. Pe masă era o cutie enormă în care se aflau aşezate, cred, peste două sute de cărţi. Vertical, nu se vedeau titlurile, numele autorilor. Şiruri-şiruri. M-am dus cu mîna spre mijlocul cutiei şi am scos, din prima, "Eseuri" de Montaigne!... Ca pe un loz! Peter Sragher, de faţă, spunea: "Incredibil! Nu se poate! Nu se poate!" Nu sînt mistic. Dar atunci s-au petrecut lucruri ce m-ar fi putut determina să devin... Despre unele nu voi povesti niciodată... Ceea ce pot să vă mai spun acum este faptul că invitaţia primită pentru lansarea cărţii mele la Paris purta numărul de înregistrare 666! O păstrez. O pot arăta oricui.
Z.T.: ...
A.E.: Trecem...
Z.T.: Proiecte?
A.E.: Mai multe. Nu vorbesc decît despre ceea ce este isprăvit. Ştiu autori care s-au bucurat ani de zile de interesul cititorilor datorită unor cărţi - promise - pe care nu le-au scris niciodată... Nu e corect... Un fel de abuz de încredere...
(România literară, nr. 40, 2009)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)