"La fel ca unul dintre romanele precedente ale lui Alexandru Ecovoiu, Sigma
(acesta însă cu o altă problematică), După Sodoma are un mare potenţial de
dezbatere. El scoate în evidenţă una dintre feţele cele mai controversate ale
lumii contemporane, iar problematica sa atinge în egală măsură (aşa cum
protagonistul o face, la propriu, în cadrul poveştii) ambele maluri ale
Atlanticului. Mă tem însă că nici acest roman, atât de problematic, nu va
stârni în societatea românească dezbaterea atât de necesară şi că, la fel ca celelalte
cărţi ale lui Alexandru Ecovoiu, va beneficia doar de un succes internaţional.
Dincolo de calităţile lor estetice şi de povestea în sine, romanele din
ultima vreme ale lui Alexandru Ecovoiu au o calitate mai rar întâlnită la
proză: aceea că îndeamnă la meditaţie, dau de gândit, te obligă să te poziţionezi
şi să iei atitudine, în contextul foarte complicat al lumii contemporane. Prin
aceasta romancierul român se află într-o companie foarte selectă, chiar în
contextul mai larg, al scrisului european.
Alexandru Ecovoiu este unul dintre prozatorii foarte originali şi valoroşi
ai acestui început de mileniu. Privit cu mefienţă superioară sau de-a dreptul
ignorat de unii critici literari autohtoni, în vreme ce cărţile sale sunt traduse
în tot mai multe limbi, acest autor are deja o operă care ar trebui analizată
cu mult mai multă atenţie de cei care se ocupă de diversele clasificări şi
ierarhii ale literaturii române. S-a vorbit în urmă cu câţiva ani despre nevoia
revizuirilor în literatura română. Acum confuzia de valori mi se pare atât de
mare încât s-ar impune măcar efortul unei organizări. În ambele situaţii astfel
de demersuri ar trebui să aşeze la locul cuvenit şi opera foarte originală a lui
Alexandru Ecovoiu."
Tudorel URIAN (Revista Acolada nr. 6, iunie 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu